Moartea căprioarei secolului..

Și cum când scriu câte ceva nu mă mai opresc.. Mi-am adus aminte cât de terorizată am fost cu cele două mari evenimente ce au avut loc în ultimele cîteva luni. Moartea lui Ionuț, un băiețel de patru ani din comuna nu știu care, ce a fost atacat de câini maidanezi. Să mori tu? Oare sunt singura din lumea asta care nu a mai văzut / auzit de un câine care să îi sară la gât / cap, unde pana mea i-o fii sărit, decât dacă a fost antrenat sau dresat să facă așa ceva? Oricât de foame i-ar fii unui câine maidanez cu stomacul lipit de coloana vertebrală, cu oasele la vedere și cu botul în toate containerele de gunoi de pe o raza de cinci kilometrii, tot nu ar sării la capul unui copil de patru ani, că doar nu suntem în Tom & Jerry să aibă câinele o vedenie diaia cu oameni care se metamorfozează în shaorma cu detoate. Și până la urmă bunică-sa ce puii mei păzea? Ce bunică e aia care nu știe că nu trebuie să îți iei ochii de pe un copil că imediat dispare? Probabil avea ceva mai bun de făcut.. Stătea la o sămânță cu vecina de la parter, mai plescăia un covrig pe la măse-.. gingii, pardon, mai lua o dușcă din cafeluța de la tonomatul din spatele blocului, că doar ce pana mea, ăla mic e bibelou. Unde-l pui, acolo stă. Ar fii absurd să îmi dau eu cu părerea la ce ar fii putut copilul ăla să pățească cu adevărat, pentru că și asa, pe toată lumea o doare în gaura curului. ( Știți voi, orificiul acela mic din care iese ce mâncți voi câteodată, altădată ce ați mâncat la maasă. ) Așa că acum, hai să omorâm toți câinii, că doar ei sunt de vină că noi i-am abandonat și le-am dat cu șutul în cur ca să iasă să stea în frig. Puii mei, e normal să omori toți câinii când greșește unul, aparent, dar de ce să nu omorân toți oamenii cînd grșește unul? Așa nu vă convine.. Bineînțeles, că noi suntem niște animale cu rațiune, adică niște animale mai mari decât ele. Animalul omoară ca să se hrănească.. Omul din plăcere sau pentru putere, însă omul.. are voie! El are voie să facă orice. Chiar și să-și facă nuntă la televizor. Ăsta, este al doilea lucru ce m-a terorizat. Preamăreața nuntă a secolului. Victor Slav cu Bianca pulii mele.. Cine pisicii mei sunt ăștia? De ce le dă lumea așa mare importanță? Se cacă diamante și se pișă aur? Construiesc școli și renovează azile de bătrâni? Ajută oamenii săraci? Din contră. Sunt doar niște parașute mondene care se fac de câcat la televizor, în frunte cu anomalia aia, specia aia de Andreea Tonciu, care încă mai crede că România se află pe continentul Africa în Orientul Mijlociu din stânga.. Sunt doar persoane publice, cu o viață publică, și cu arfe ca la Hollywood. America are vedete? Uite aici vedete! Dive în toată splendoarea care cumpără magazinul de farduri din colțul supermarket-ului, se duc acasă, se bagă în patul lor din satin cu cristale și piele din puță de papagal, și adorm la lumina unei lumânări cu aromă de trandafiri. Numai oameni importanți roiesc în jurul nostru și ne dau nouă exemple de viață alături de oameni din categoria total opusă care cerșesc la colț de stradă pentru o coajă de pâine și se duc ”acasă”, se bagă sub un carton ud, și adorm la lumina unei lumânări. Iată oameni buni, cele două specii de animale din România, țara unde suntem mândrii că ne-am născut.

Ai parte, ai carte!

I'm not going back there. It hurts, and it burns down to my bone.

”Stai în pula mea să sting țigara..””De ce ești nervos?””Nu am bani să învăț..”

Da, o să ajungem să ne văităm că nu putem să ne plătim stud-.. Stai, deja o facem! De ce? Pentru că politicienii se ling în cur, și la fiecare limbă pe care și-o dau unul altuia simt gustul banilor pe care îi mănâncă din buzunarele noastre. A studenților, și a elevilor. Taxe peste taxe, și hârtii peste hârtii, numai bune de șters la cur. Învățământul universitar de stat ar trebui să fie gratis, că doar de asta ne căcăm pe noi doișpe ani în băncile școlii. Să luam o notă mare la bac ca să intrăm la buget. Și la ce bun? Ajungem să plătim alte taxe mai mici care adunate fac cât taxa pe care ar fii trebuit să o plătim dacă nu eram la buget.
Sunt unul din puținii studenți care a rămas în orașul natal care încă miroase a copilărie și bălegar. Încă mănânc mâncare făcută în casă, caldă, până îmi pocnesc mațele în mine. Dar ce pula mea făceam dacă eram într-un oraș străin, mult mai scump și mai fițos decât cel în care stau? Mă câcam pe mine de foame probabil.. Toată lumea vrea bani, toată lumea se vaită că nu are. Asta deoarece căcănarii care ne conduc sunt mai interesați de Roșia Pulli Montană pe care ar fii trebuit să o lase așa, nu să aducă canadieni să ne facă nouă locuri de muncă și să ne umple pământurile cu ceanura, apoi să exporteze șaizeci la sută din aurul nostru la ei acasă, unde o duc de o sută de ori mai bine decât noi. Iar deviez de la subiect și vomit cuvinte fără noimă, născute din frustrările mele personale.. Dar adevărul este că nu îmi convine să dau bani în stânga și în dreapta, știind că vor ajunge pe mâna unor lingăi obosiți care se vor câca pe noi iar și iar. Taxele cresc, mâncarea se scumpește, căldura pe timp de iarnă devine un lux pe care puțin și-l permit, și curând vom avea impozit pe centimetru cub de aer pe care îl respirăm. Asta dacă nu taie ăștia toți copacii până atunci și respirăm fix pula. Și sunt sigură că lor nu le pasă de ce căcat mănânc eu aici. Au trecut de perioada studenției, nu le mai trebuie lor carte.. După ei, potopul.
Dar unde ajung banii noștrii? Ce se întâmplă cu ei? Poate sunt eu mai proastă și nu mă uit unde trebuie, însă am avut ocazia să intru intr-un cămin studențesc și pe lângă putoarea de bere și duhoarea de țigări și irbă proastă, m-a lovit și cruntul adevăr. Cămin arată deplorabil. Camere mici și urât decorate, fără strictul necesar unui elev. Măcar un calculator sau un amărât de frigider în care să poate să își țină omul cutia cu fasole la conservă fabricată cand a devenit bunica femeie, și borcanul cu ciorbă pus la pachet de o mamă grijulie care habar nu are în ce condiții locuiește copilul ei. Măcar un calorifer care să își facă treaba, că mai degrabă dormi în zapadă. Ți se micșorează penisul numai când intrii de frig ce e. Acuma știm de ce iarna vedem mulți elevi cu muci în gură. Din cauza celor care ne conduc, nu din cauză că au petrecut noaptea precedentă în club. Și cui nu îi place ciorba asta de sentimente și frustrări, poate să îmi sugă o limbă mare în cur, ca să mă simt și eu odată la fel de importantă ca un prim-ministru sau măcar un Ponta.